lunedì 6 ottobre 2008

INVITAŢIE ÎN MARAMUREŞUL MISTERIOS

Călătorul străin ori autohton pe care paşii îl vor aduce întîmplător ori interesat în această parte a pămîntului care este parte intrinsecă a pretinsei Europe civilizate va avea marea surpriză să constate că subit a pătruns într-o lume a primordialului civilizaţiei. Căruţe, porţi, căsuţe şi biserici de lemn. Ritualuri şi porturi străvechi, dansuri şi cîntece meşteşugite în dimineaţa pură şi divină a creaţiei universale reflectate în spiritul uman cvasicercetător. Cruci celtice şi însemne necunoscute ale căror simboluri te trimit în răscolitorul trecut al omenirii. Experienţă şi întîietate vei descoperi călătorule păşind în ţinutul munţilor Maramureşului. Hazul macabru şi fina ironie a sorţii o vei descoperi dacă întîmplător te vei opri să citeşti crucile de lemn din cimitirul vesel de la Săpînţa, iar dacă viaţa te-a trecut prin labirinticele căi ale îndoielii şi păcatului te vei putea reculege la biserica de lemn cea mai înaltă a Europei de la Şurdeşti, unde vei afla că miracolul dumnezeirii e atît de aproape de tine. Aici, în nordul României, unde mijloacele de transport ale civilizaţiei te pot aduce fără probleme şi unde numai ignoranţa celui care priveşte lucrurile nesupunîndu-le analizei elimină din traseul cunoaşterii un asemenea loc, aici vei descoperi experienţa muncii făcute cu meticulozitatea meşterului artizan care de la vechea ceramică dacică de Săcel te poate aduce la academismul şcolii de pictură de la Baia Mare, unică prin colorit şi vocaţie artistică. Numai călătorind pe Valea Vaserului cu mocăniţa, acel trenuleţ al poveştilor din copilărie, vei ajunge la rîurile Vişauălor, unde trăieşte lostriţa de aur, peştele acela rar din pleistocen. Flori de colţ, ciuboţica cucului ori papucul doamnei, te vor trezi în dimineţile apusului de vară, amintindu-ţi că niciun parfum al vreunei producţii supermediatizate nu se compară cu autenticul creaţiei pure a naturii. Dulceaţa aurie a mierii albinelor, culese din nectarul florilor, pîinea rotundă coaptă în spuză pe frunză de castan ori roua ierburilor mîngîiate de piciorul desculţ îţi vor aminti că eşti veşnic acelaşi copil în căutarea maturităţii. Aceste minunăţii şi le poate oferi călătorule, pămîntul vechii civilizaţii arboreene şi nimic crede-mă nu se compară pe lumea aceasta cu ceea ce Dumnezeu ne-a mai lăsat să savurăm. Opreşte-te aşadar pentru o clipă la poalele munţilor Gutîi, în oraşul cu cel mai albastru cer al Europei, Baia Mare, şi vei descoperi că nici n-a fost atît de departe de tine, că de fapt în visul tău de temerar călător ai ştiut din totdeauna că a existat în sufletul tău numai că nu ţi l-ai putut exterioriza. Păşeşte cu încredere în lumea, în universul pe care şi l-ai dorit dintotdeauna, poposeşte în bătrînul centru unde barocul şi goticul tîrziu îşi dau întîlnire într-un proces de restaurare şi renaştere care încîntă ochiul, în timp ce turnul Ştefan, emblemă a oraşului, construit în secolul al treisprezecelea aminteşte de supleţea zborului cu care timpul traversează ochiul scrutător al ceasului ce măsoară cu rigurozitate încă, după atîtea secole de clepsidrică scurgere, vremea. Casa Lendvay, locul de naştere al celui mai mare actor băimărean ori hanul în care a poposit în peregrinările sale prin aceste locuri poetul Petöfi Sandor, ne duc cu gîndul de fiecare dată la frumuseţea şi magia acelei unice poezii romantice care povesteşte despre oraş, Sfîrşit de Septembrie. Frumoase sau triste, episoadele istorice ale trecutului ne pot plimba printre ruinele bătrînului Rivulus Dominarum la porţile căruia apărîndu-le spune legenda şi-ar fi dat obştescul sfîrşit marele haiduc Pintea Viteazul. Alunecînd pe ulicoarele întortocheate ale vechiului burg medieval de-a lungul preţioasei monetării astăzi parte importantă a muzeului judeţean putem ajunge cu uşurinţă în universul colorat al pieţii alimentare acest corn al abundenţei în care gurmanul îşi poate satisface cele mai neaşteptate pretenţii culinare. Piaţa străjuită de medievalul turn al măcelarilor ne duce cu gîndul la prosperitatea breslelor care în timpurile demult apuse ale oraşului au avut perioada lor de prosperitate. Înainte de a părăsi aspectul romantic al vizitei noastre în oraşul străbătut de apele ruginii ale Săsarului, te invit, călătorule, să faci un popas la celebrul muzeu de mineralogie pentru a lua cu tine la întoarcere o bucăţică de stibină de Herja, acea minunată floare de mină care îţi va aminti întotdeauna cu plăcere de vizita ta în aceste locuri binecuvîntate de harul şi bogăţia date de Bunul Dumnezeu. Dacă însă mînat de interese economice vei dori să-ţi prelungeşti şederea pe aceste meleaguri vei avea şansa de a descoperi în multitudinea de prezentări tentaţia de a parcuge cel puţin din curiozitate, varietatea preocupărilor productive începînd de la extracţia şi prelucrarea metalelor, procesarea tehnicii lemnului şi transformarea acestuia în arta unui mobilier cu conotaţii autohtone pline de rafinament şi fiabilitate şi pînă la meticulozitatea culegerii, uscării, reţetării şi ambalării fructelor şi ceaiurilor cu proprietăţi dintre cele mai miraculoase, caracteristice cu precădere zonei Maramureşului. Situat într-o depresiune uşor colinară, municipiul Baia Mare, binecuvîntat de o climă temperat continentală, reprezintă centrul administrativ, economico-politic în jurul căruia gravitează forţa economică importantă a judeţului. Legat de principalele căi de comunicaţie naţională şi continentală, capitala zonei oferă servicii de cazare şi diversitate turistică, beneficiind de spaţii de locaţie hotelieră adecvate celor mai preţioase standarde. Cultura şi tradiţia locului înscriindu-se în patrimoniul universal al umanităţii prin ancestralitatea şi primordialitatea satului şi prin păstrarea şi conservarea portului, datinilor şi obiceiurilor cu caracteristici de o particularitate aparte dă posibilitatea vizitatorului să descopere o lume desprinsă parcă din trecutul magic, plin de mister al poveştilor străvechi. Nu pe deplin cunoscută, această regiune a Europei reprezintă poate potenţialul de viitor al curiozităţii, cercetării şi diversităţii turistice, locul unde fiinţa umană dornică de refugiu şi pasionată de meditaţie poate descoperi mirajul terapeutic pe care îl oferă natura, poate limpezi şi recupera energiile pierdute în activităţi anterioare şi nu în ultimă instanţă poate amplifica dorinţa de ascensiune spirituală şi de creaţie. Maramureşul este important datorită specificităţilor care conferă spiritului uman reevaluarea sa calitativă, meditativă şi magică care dezvoltă în om permanenta sete de cunoaştere şi de conexiune. Templul bibliotecii judeţene Petre Dulfu, una din rarele şi preţioasele bogăţii ale spiritului acestor locuri poate încununa prin ambientul serviciilor de studiu, cercetare şi documentare, capriciile vizitatorului elevat, deschizîndu-i calea spre înţelepciunea care luminează cunoaşterea. Te invit, aşadar, călătorule, străin ori autohton să păşeşti alături de mine în filmul care-ţi va călăuzi paşii spre contactul cu o lume nebănuit de captivantă şi de interesantă. O lume în care utilul întîlneşte desăvîrşirea plăcutului iar economicul material coexistă în armonia perfectei conexiuni cu libertatea zborului spiritual.

Sursa : Graiul Maramuresului.

1 commento:

Anonimo ha detto...

Vizitati Viseu de Sus si Valea Vaser. Fotografii vechi si noi din Viseu de Sus, atractii, traditie, cultura, unicat, multe alte, aici: http://viseudesus.page.tl