La 97 de ani, acest erou are ce povesti: a fost condamnat de trei ori la moarte de unguri, nemti si comunisti si tot de atâtea ori a scapat
Pentru Maramures, învatatorul Simion Turlas reprezinta un simbol, un adevarat întregitor de neam si de tara, si, dupa cum se va vedea în rândurile urmatoare, termenul nu e deloc hazardat.
Timp de 42 de ani, Turlas a fost dascal în localitatile Moisei, Bogdan-Voda, Dragomiresti si Saliste, ultima locatie fiind si cea de unde s-a pensionat, în 1974.
Dupa ce parcurgem câtiva kilometri istovitori pâna la casa lui de pe vârful dealului Magura, imediat ce ne vede, ne spune: “Apai, în orice caz, io am ceva legendar”. Detine, în ciuda vârstei, o prospetime fizica de-a dreptul incredibila. Ne invita sa luam loc pe-o bancuta, afara, si-si începe relatarea tulburatoarei sale vieti: „Dupa cedarea Ardealului de Nord la unguri, am fost singurul dascal din zona care am refuzat sa fug în România. M-au rugat oamenii, atunci eram director de scoala: «Domnule director, ramâi cu noi, s-avem si noi pe cineva!». Si-am ramas, desi oamenii stapânirii m-au batut de nenumarate ori pentru ca-i învatam pe copii cântece românesti si graniceresti, ca eu am fost granicer în districtul nasaudean”.
Într-o noapte, Turlas fost ridicat de acasa de o masina de “tabory csender”, din sat, si dus, împreuna cu alti sase profesori din zona, în cazarma de la Kosa (actualul Kosice – n.r.), cu dosar contrafacut de catre conducerea judetului, pentru a fi, toti, executati.
În 1942, pe când se aflau în cazarma, cei sapte intelectuali români au fost scosi la raport, fiind învinuiti ca au razvratit regimentul si li s-a prezentat sentinta de condamnare la moarte.
„Ce-am facut noi? Am scris consulului român de la Oradea, pe care-l cunosteam, si el a transmis totul lui Antonescu. Antonescu o dat ordin sa încorporeze sapte profesori unguri din Transilvania, pe care i-o trimis în Transnistria, pe front, iar pe consul, la Budapesta, cu scrisoarea noastra. Cu conditia: când elibereaza pe cei sapte români, atunci îi elibereaza si el pe profesorii maghiari de pe front”, mai povesteste batranul.
Budapesta a cedat la presiunile românesti si a delegat un ofiter superior, care sa faca schimbul. Însa, inevitabilul s-a produs: comandantii garnizoanei de la Kosa au pus, cu o zi înainte de eliberarea ostaticilor, otrava în mâncarea acestora.
Au scapat numai Turlas si un camarad pentru ca au presimtit ce se va întâmpla si au refuzat mâncarea.
Filmul vietii
Însa evenimentele dramatice din viata lui Turlas nu au întârziat sa continue: dupa trecerea frontului catre Vest, în Sighet a ramas, la conducerea zonei, pus de catre Moscova, generalul Zaharovschi. Profitând de acest fapt, avocatul Odoviciuc, de nationalitate ucraineana, a înlaturat administratia româneasca, alcatuita dupa modelul de la Marea Unire din 1918, si si-a facut o alta administratie, compusa numai din ucraineni. Iar pe românii din administratie, cei mai multi dintre ei, i-a eliminat, înfundând cu ei puscariile.
„Eu în timpul acela detineam mai multe functii în Dragomiresti si primeam mereu circulare de la Odoviciuc, prin care eram atentionati ca, daca nu ne vom supune, vom fi aspru sanctionati. Eu atunci am luat legatura cu fostul primar din Borsa, Stefan Mihaly, si ce-am zis: «Hai sa facem rascoala!»”.
Convocati de preoti, s-au adunat imediat, în fata resedintei de “plasa” din Dragomiresti, mii de oameni. Odoviciuc a încercat sa zadarniceasca miscarea, dând ordin sa se traga în manifestanti, însa miscarea a fost de o amploare atât de mare, încât a ajuns la urechile sovieticilor. Acestia au trimis o comisie care a stabilit ca zona e preponderent româneasca, iar ucrainenii sunt minoritari.
Asa s-a terminat acest conflict, care nu i-a lasat însa indiferenti pe comunisti. Pentru ca reprezenta o permanenta “samânta de revolta” si pentru comunistii români, proaspat unsi, imediat dupa 23 August 1944, Turlas a fost arestat ca instigator.
Dus la sediul securitatii din Viseu, Turlas îsi astepta acum, cu seninatate, condamnarea la moarte, de data aceasta din partea celor de-un neam cu el. Din nou însa Dumnezeu i-a sarit în ajutor: auzind de eveniment, localnicii s-au revoltat si au înconjurat, în numar mare, cladirea securitatii, amenintând ca-i vor lichida pe securisti, în cazul în care învatatorul lor pateste ceva.
Tot atunci s-a mai petrecut un miracol: securistii i-au pus otrava în mâncare lui Turlas, ca sa scape de el. Însa, având experientele anterioare, acesta a refuzat, din nou, mâncarea oferita. Asa a scapat din nou
cu viata.
sursa: ziare.ro
Pentru Maramures, învatatorul Simion Turlas reprezinta un simbol, un adevarat întregitor de neam si de tara, si, dupa cum se va vedea în rândurile urmatoare, termenul nu e deloc hazardat.
Timp de 42 de ani, Turlas a fost dascal în localitatile Moisei, Bogdan-Voda, Dragomiresti si Saliste, ultima locatie fiind si cea de unde s-a pensionat, în 1974.
Dupa ce parcurgem câtiva kilometri istovitori pâna la casa lui de pe vârful dealului Magura, imediat ce ne vede, ne spune: “Apai, în orice caz, io am ceva legendar”. Detine, în ciuda vârstei, o prospetime fizica de-a dreptul incredibila. Ne invita sa luam loc pe-o bancuta, afara, si-si începe relatarea tulburatoarei sale vieti: „Dupa cedarea Ardealului de Nord la unguri, am fost singurul dascal din zona care am refuzat sa fug în România. M-au rugat oamenii, atunci eram director de scoala: «Domnule director, ramâi cu noi, s-avem si noi pe cineva!». Si-am ramas, desi oamenii stapânirii m-au batut de nenumarate ori pentru ca-i învatam pe copii cântece românesti si graniceresti, ca eu am fost granicer în districtul nasaudean”.
Într-o noapte, Turlas fost ridicat de acasa de o masina de “tabory csender”, din sat, si dus, împreuna cu alti sase profesori din zona, în cazarma de la Kosa (actualul Kosice – n.r.), cu dosar contrafacut de catre conducerea judetului, pentru a fi, toti, executati.
În 1942, pe când se aflau în cazarma, cei sapte intelectuali români au fost scosi la raport, fiind învinuiti ca au razvratit regimentul si li s-a prezentat sentinta de condamnare la moarte.
„Ce-am facut noi? Am scris consulului român de la Oradea, pe care-l cunosteam, si el a transmis totul lui Antonescu. Antonescu o dat ordin sa încorporeze sapte profesori unguri din Transilvania, pe care i-o trimis în Transnistria, pe front, iar pe consul, la Budapesta, cu scrisoarea noastra. Cu conditia: când elibereaza pe cei sapte români, atunci îi elibereaza si el pe profesorii maghiari de pe front”, mai povesteste batranul.
Budapesta a cedat la presiunile românesti si a delegat un ofiter superior, care sa faca schimbul. Însa, inevitabilul s-a produs: comandantii garnizoanei de la Kosa au pus, cu o zi înainte de eliberarea ostaticilor, otrava în mâncarea acestora.
Au scapat numai Turlas si un camarad pentru ca au presimtit ce se va întâmpla si au refuzat mâncarea.
Filmul vietii
Însa evenimentele dramatice din viata lui Turlas nu au întârziat sa continue: dupa trecerea frontului catre Vest, în Sighet a ramas, la conducerea zonei, pus de catre Moscova, generalul Zaharovschi. Profitând de acest fapt, avocatul Odoviciuc, de nationalitate ucraineana, a înlaturat administratia româneasca, alcatuita dupa modelul de la Marea Unire din 1918, si si-a facut o alta administratie, compusa numai din ucraineni. Iar pe românii din administratie, cei mai multi dintre ei, i-a eliminat, înfundând cu ei puscariile.
„Eu în timpul acela detineam mai multe functii în Dragomiresti si primeam mereu circulare de la Odoviciuc, prin care eram atentionati ca, daca nu ne vom supune, vom fi aspru sanctionati. Eu atunci am luat legatura cu fostul primar din Borsa, Stefan Mihaly, si ce-am zis: «Hai sa facem rascoala!»”.
Convocati de preoti, s-au adunat imediat, în fata resedintei de “plasa” din Dragomiresti, mii de oameni. Odoviciuc a încercat sa zadarniceasca miscarea, dând ordin sa se traga în manifestanti, însa miscarea a fost de o amploare atât de mare, încât a ajuns la urechile sovieticilor. Acestia au trimis o comisie care a stabilit ca zona e preponderent româneasca, iar ucrainenii sunt minoritari.
Asa s-a terminat acest conflict, care nu i-a lasat însa indiferenti pe comunisti. Pentru ca reprezenta o permanenta “samânta de revolta” si pentru comunistii români, proaspat unsi, imediat dupa 23 August 1944, Turlas a fost arestat ca instigator.
Dus la sediul securitatii din Viseu, Turlas îsi astepta acum, cu seninatate, condamnarea la moarte, de data aceasta din partea celor de-un neam cu el. Din nou însa Dumnezeu i-a sarit în ajutor: auzind de eveniment, localnicii s-au revoltat si au înconjurat, în numar mare, cladirea securitatii, amenintând ca-i vor lichida pe securisti, în cazul în care învatatorul lor pateste ceva.
Tot atunci s-a mai petrecut un miracol: securistii i-au pus otrava în mâncare lui Turlas, ca sa scape de el. Însa, având experientele anterioare, acesta a refuzat, din nou, mâncarea oferita. Asa a scapat din nou
cu viata.
sursa: ziare.ro
Nessun commento:
Posta un commento